Sora Elenei Gheorghe, Ana, a explicat și pentru WOWbiz.ro de ce fiica sa face acum orele online. Din fericire, nu există probleme de sănătate în familia vedetei, însă în grupa micuței se pare că sunt mai mulți copii bolnavi.
„Este deja peste tot, la orice pas și la orice școală. Fata mea nu are, Ea face orele online pentru că sunt trei cazuri în grupă și s-a închis ca pe vreme pandemiei.
Noi suntem acasă, sănătoși, doar că facem orele online. La trei cazuri se închide grupa, așa cum era pe vremuri la COVID”, a precizat Ana Pîrvulescu, pentru WOWbiz.ro.
În mediul online a izbucnit un ”război” după ce vedeta a dat vestea.
„Oamenii își dau cu părerea pe internet, ca de obicei. Au zis că ba e râie, nici nu știu de ei. Postez mesajele pe care le primesc pentru că mă amuză, nu am ce să vorbesc acolo.
Eu dacă simt că am ceva de vorbit o să vorbesc cu un medic. Mai râd cu mămicile pe Instagram pentru că genul acesta de mesaj nu pot decât să mă amuze”, a mărturisit Ana Pîrvulescu.
„Nu stau să intru în polemici cu oamenii de pe Instagram. Eu sunt o mămică foarte calmă și iau totul așa cum vine, nu mă stresez”, a mai explicat ea.
Ana Gheorge ţine post intermitent
Cele mai recente fotografii de la plajă o înfățișează pe Ana într-o formă de zile mari. Arată foarte bine, iar fanii, în special mămici, o întreabă frecvent cum reușește să arate așa.
„Am ținut post intermitent. Adică mâncam între ora 1-19, fără dulciuri, sucuri și pâine. După 19, până a doua zi, la 13, doar ceai sau apă. Și am slăbit în două săptămâni vreo cinci kilograme. Merg la pilates de trei ori pe săptămână”, a spus Ana Gheorghe.






