Gabriela Cristea este nu numai o cunoscută prezentatoare, ci o femeie împlinită în viața personală, alături de soțul ei, Tavi Clonda, și cei doi copii ai lor.
Vedeta și-a deschis sufletul la emisiunea Cristinei Șișcanu de la Metropola TV, unde a vorbit despre relația cu tatăl ei.
Vedeta nu a avut o viață foarte ușoară. Aceasta a spus că o înțelege pe Meghan Markle, soția prințului Harry, al cărei tată a vrut să facă bani, oferind declarații despre fiica sa, deși o părăsise când era o copilă.
„Este un capitol încheiat în viața mea, așa am ales. Poate că Dumnezeu mi-a dat această situație în trecut, pentru că și eu trebuie să învăț niște lecții în viață. Eu vreau să spun doar atât, și voi încheia capitolul ăsta: m-am recunoscut cumva în povestea de viață a lui Meghan Markle.
Este foarte grav, în momentul în care cei pe care îi consideri cei mai importanți oameni în viața ta, și așa ar trebui să fie, încearcă să facă bani pe spinarea ta. E foarte dureros!”, a declarat Gabriela Cristea, la Metropola TV.

”Am pierdut 480.000 de euro”. Cum a reușit Gabriela Cristea să rămână cu 50 de lei în cont
Gabriela Cristea își amintește și acum calvarul trăit în căsnicia cu Marcel Toader.
Cei doi au fost căsătoriți cinci ani de zile, iar vedeta a rămas marcată de unele momente din acea perioadă, după cum povestește chiar ea.
Recent a vorbit de cum a fost ”furată” de fostul soț. După ce Toader i-a spus Gabrielei să își facă bagajele într-o zi, aceasta a constatat că toate conturile sale erau goale.
„Nici nu știam câți bani aveam. Am descoperit după ce i-am pierdut pe toți. Suma pe hârtie, dovedită, a fost de 480.000 de euro. Dar suma reală a fost aproape dublă”, a spus Gabriela Cristea în cadrul emisiunii „După faptă și răsplată ” prezentată de Cristina Șișcanu.
Cinci ani a durat mariajul celor doi, între 2008 și 2013, o perioadă în care vedeta tv câștiga bani buni din proiectele profesionale, 20.000 de euro pe lună.






