Majoritatea țărilor se confruntă cu temperaturi foarte ridicate, iar oamenii fac față cu greu caniculei.
Iulie, luna lui cuptor, dă tuturor bătăi de cap, mai puțin Ancăi Serea! Soția lui Adi Sînă a avut norocul de a fi la câțiva kilometri depărtare de România în perioada când țara se coace, la propriu! Vedeta e de aproape 10 zile în Austria, unde gradele nu sunt chiar atât de deranjante.
Fosta prezentatoare Focus Sport ne-a mărturisit că atunci când e foarte cald preferă să nu iasă din casă în intervalele periculoase, între 12:00 și 17:00.
În zilele în care este nevoită să iasă din casă, Anca Serea spune că întotdeauna trebuie să aibă o pălărie pe cap, pentru a se proteja de soare. Vedeta nu uită nici de protecția solară.
„Beau multe lichide și consum multe fructe”
„Noi suntem acum în Austria, aici nu a fost extrem de cald. Ieri au fost, într-adevăr, 34 de grade, dar e ok”, a declarat Anca Serea pentru FANATIK.
Ce face când e în România, un cuptor tot mai încins? Vedeta are propriile sale soluții! „În primul rând, nu ies la ore din astea, în niciun caz la prânz, dacă nu e ceva urgent de rezolvat. Am grijă ca cei mici să iasă doar seara, să se joace în fața casei. Avem mereu capul acoperit cu pălării din materiale speciale. Înainte să plec de acasă, tot timpul deschis mașina și aerul condiționat.
În general, eu beau multe lichide și consum multe fructe, la fel și copiii. Recomandarea mea rămâne, totuși, să nu ieșim din casă în orele de vârf de caniculă dacă nu simțim nevoia, dacă nu trebuie neapărat. Asta cred că e valabil și pentru copii, dar mai ales pentru vârstnici”, a mărturisit Anca Serea pentru FANATIK.
„Noi, de 8, 9 zile nu suntem în țară, suntem în Austria. Aici nu a fost așa cald, dar am auzit de la Adi că în București e foarte cald. Adi vine și ne ia mâine (n. red.: 25 iulie 2023). Mâine seară ne întoarcem, îi aducem pe copii. Apoi, vom merge în vacanță în Franța și Italia”, a dezvăluit Anca Serea în exclusivitate pentru FANATIK.
Cum se menține Anca Serea în formă, după șase nașteri
Anca Serea arată impecabil la vârsta de 42 de ani, frumoasa prezentatoare având o siluetă de invidiat, pe care a reușit să și-o păstreze și după cele șase nașteri prin care a trecut. În acest sens, extrem de multe persoane s-au arătat de-a lungul timpului a fi curioase cu privire la dieta după care se ghidează în fiecare zi soția lui Adi Sînă. În exclusivitate pentru Spectacola, Anca Serea ne-a divulgat secretul care stă în spatele unui siluete de vis, dar ne-a mărturisit și că este extrem de norocoasă datorită faptului că nu-i place deloc un aliment care, predominant, este inamicul oricărei cure de slăbire.
„Eu nu mănânc excesiv. Având în vedere că am avut niște probleme de sănătate care au fost destul de grave, care erau legate și de partea asta a alimentației sănătoase, mănânc trei mese pe zi regulat și eu nu prea sunt mare fan proteină animală, în general, de când mă știu și am grijă, sunt cumpătată. Nu pot să spun că fac excese, indiferent de zi și de orice sărbătoare ar fi.”, a declarat Anca Serea, în exclusivitate pentru Spectacola.






