S-au împlinit 17 ani de când talentata și frumoasa cântăreață Laura Stoica a plecat într-o lume mai bună, într-un accident cumplit.
Accidentul rutier a avut loc în jurul orei 21.00, în județul Ialomița, la 40 de kilometri de Bucureşti, înainte de localitatea Sineşti.
Cântăreața și partenerul ei au fost loviți în plin de o mașină care a intrat pe contrasens. În urma impactului au murit atât Laura Stoica și Cristian Mărgescu, cât și șoferul din celălalt autovehicul.
Ies la iveală detalii importante despre tragica zi. Laura Stoica și Cristian Mărgescu se întorceau de la un recital pe care cântăreața l-a susținut în faţa Primăriei Urziceni, cu ocazia zilei de 8 Martie.
„A fost o seară foarte frumoasă. Înainte să intre pe scenă, eram cu ea şi cu Nico în culise şi în acel moment Laura ne-a spus că a rămas însărcinată. I-am urat felicitări şi ne-am îmbrăţişat.
După recital, la o oră, am primit un telefon de la un şofer de pe Salvare, care îmi spunea că a găsit numărul meu în telefonul unei fete blonde care a murit într-un accident de circulaţie şi dacă cunosc pe cineva cu aceste semnalmente. Iniţial, nu mi-am dat seama, dar apoi am realizat“, a povestit în urmă cu câţiva ani, Constantin Sava, atunci primarul oraşului Urziceni.
Laura Stoica s-a născut la 10 octombrie 1967, la Alba Iulia. În anul 1986, a absolvit Școala Populară de Arte din Târgoviște, secția canto clasic. Laura Stoica a participat la numeroase festivaluri de muzică ușoară în anii ’80, conform site-ului artistei.
- Amintim câteva dintre piesele sale: „Nici o stea”, „Mereu mă ridic”, „Cui îi pasă, „Doar tu” și „E rai”.






