Sâmbătă, începând cu orele 15.00, România a închis spațiul aerian pentru aeronavele din Rusia.
Decizie radicală a guvernului României. Nici un avion rusesc nu mai are voie să survoleze teritoriul țării. Rușii au început să impună restricții
Alături de Polonia, Cehia, Bulgaria și Ungaria, și România a închis spațiul aerian pentru orice avion rusesc, chiar și pentru cele private. Excepție de la această măsură fac zborurile umanitare și cele de urgență. Imediat, rușii au luat atitudine.
„Ca reacţie la decizia inamicală a autorităţilor aeronautice române, s-a decis introducerea de restricţii pentru companiile aeriene înregistrate în România privind efectuarea curselor în Rusia şi tranzitarea spaţiului aerian rus”, a comunicat, potrivit RIA Novosti, Agenţia Federală rusă pentru Transport Aerian (Rosaviatsiya).
Mii de soldați ruși au pierit în urma războiului
Potrivit informațiilor pe surse ucrainiene, până în acest moment pierderile suferite de ruși în cele trei zile de război sunt foarte mari. E vorba de 3500 de militari care au trecut la cele veșnice, 13 avioane, 8 elicoptere, 102 tancuri, 536 de vehicule brindate, 15 tunuri.
Conform unui comunicat al Ministerului Apărării din Ucraina, au fosr luați prizonieri și 200 de militari ruși. Situația e disperată și în Ucraina. Ministerul Sănătății din Ucraina au fost uciși 198 de civili ucrainieni, din care trei copii, iar 1.115 persoane, din care 33 sunt minori au fost răniți.






