Gabriela Cristea și soțul ei, Tavi Clonda, formează unul dintre cele mai îndrăgite cupluri din showbiz-ul românesc. Cei doi au împreună două fetițe și și-au construit locuința viselor.
Prezentatoarea de la Antena Stars s-a căsătorit cu artistul în anul 2015.
Invitat în emisiunea lui Cristi Brancu, Tavi Clonda a vorbit despre infidelitate.
Prezentatorul de la Prima TV a fost curios să afle dacă artistul a înșelat în dragoste, iar răspunsul invitatului său nu a întârziat să apară.
„O întrebare foarte bine pusă. Ai înșelat în dragoste, nu într-o relație. Băi, în dragoste nu am înșelat. Când eram mai tânăr așa în relații… Dar nu o iubeam. Ea este iubirea vieții mele, dar când iubești, eu cel puțin când am iubit nu am înșelat. Mare prost am fost, mare prost.
Glumesc. Când iubești cu adevărat și primești cumva, că poți să iubești, dar dacă ea nu îți dă nimic acolo, la un moment dat te duci, că ești bărbat. Asta ziceam și pe story-urile mele.
Un bărbat vrea doar trei lucruri, vrea sex, vrea afecțiune, nu iubire, că iubire ar trebui să existe, afecțiunea e altceva, e manifestarea iubirii, și bineînțeles mâncare, dar asta cu mâncarea, uite, îți mai faci și singur”, a comentat Tavi Clonda.
Ce spune Gabriela despre o viitoare sarcină
La rândul ei, Gabriela Cristea a recunoscut că a făcut, recent, un test de sarcină, dar că, în acest moement este fericită cu familia pe care o are.
„Nu, nu mai este cazul, s-a închis robinetul bine sau nu știu cât de bine, dar nu, nu este cazul. Dar am făcut, într-adevăr, un test de sarcină, doar că nu au ieșit două liniuțe”, a explicat Gabriela Cristea, în cadrul emisiunii Cristinei Șișcanu.
În prezent, cei doi formează unul dintre cele mai sudate cupluri din showbiz-ul autohton și în ciuda carierelor lor care le solicită destul de mult timp, artistul și celebra prezentatoare TV au grijă să nu se neglijeze unul pe celălalt.