Adrian Daminescu a apărut pe scenă la numai două luni după ce a anunțat că se luptă cu o boală nemiloasă.
La inaugurarea unei săli de evenimente, Daminescu a părut alături de mari nume ale scenei românești.
”Nici nu aveam energia respectivă, ca să pot să ies afară. Eram ușor legumă. Acum am început să îmi recapăt musculatura, ca în orice boală de genul acesta, care te trântește la pământ de nu te vezi.
Am reușit să-mi pun musculatura înapoi și să-mi recreez rezistența necesară pentru a putea trăi. Acum am zis că vreau să merg neapărat la pescuit. E una dintre pasiunile mele și îmi face mare plăcere.
Să fiu sănătos. Am trecut printr-o perioadă foarte foarte grea. Eu am fost o viață sănătos. Viață de artist înseamnă viață de sportiv. Sună telefonul, ai geamantanul lângă ușă și ai plecat. Nu știu de ce m-am zbătut atât. Am făcut mai mult decât trebuia și asta obosește la un moment dat. Pe mine m-a ținut umorul și credința în Dumnezeu.
Eu am scăpat de boală. Am avut noroc și de niște medici extraordinari. Eu abia reușeam să mă scol din pat, dar îmi puneam halatul alb, eșarfă și o țigară electronică și ieșeam pe hol cu bolnavii și le făceam ședințe existențiale. Moartea face parte din viață, dar nu trebuie să ne gândim la ea, trebuie să avem alte idealuri”, a declarat Daminescu.
Daminescu a apărut pe scenă de nume mari ale muzicii românești cu ocazia inaugurării unei săli de evenimente în Chiajna.
Reuniunea artiștilor din „Generația de Aur” a fost prieljuită de inaugurarea Casei de cultură “Doamna Chiajna”.
Au fost premiate nume mari ale României: Angela Similea, Corina Chiriac, Dida Dragan, Marina Voica, Stela Enache, Octavian Ursulescu, Adrian Daminescu.
Evenimentul a fost prezentat de Octavian Ursulescu, iar „bonus„ a fost concertul lui Ovidiu Komornyik. Adrian Daminescu nu a cântat.
Deși a fost diagnosticat cu cancer la plămâni, în urmă cu doi ani, Adrian Daminescu nu a renunțat la fumat, viciu de care pare să nu-i fie teamă, mai ales în aceste condiții. Artistul se consideră un om puternic și crede cu toată puterea că boala îl învinge pe om doar dacă crede în ea.
Este conștient că afecțiunea aceasta este tot mai răspândită și vrea să-și facă mesajul cunoscut. Iată ce le transmite persoanelor diagnosticate cu cancer la plămâni:
„Să le dea Dumnezeu putere și să nu creadă în boală, în nenorociri. Vindecarea și chiar și boala vin de la cap. Toți tâmpiții ăștia te otrăvesc cu pozele și cu ce scrie pe pachetul de țigări. Eu și acum fumez, asta simt să fac. Boala te învinge dacă crezi în ea” a spus Adrian Daminescu pentru Impact.ro.
Totodată, artistul se declară mulțumit de stare sănătății și chiar vindecat, mai ales acum când a terminat ședințele de citostatice și nu mai urmează niciun fel de tratament.
În toamna anului 2021, Adrian Daminescu a fost scos de la conducerea Circului Metropolitan din București.
„Cineva nu m-a mai dorit, cel mai probabil în funcția pe care am deținut-o timp de aproape un an. Nu cunosc cine a decis înlocuirea mea. Nu am cerut, dar nici nu mi s-au oferit explicații. Așa că nu știu a vă oferi, la rândul meu, explicații. Ce mi s-a reproșat, ce am făcut, bine sau rău, pe durata mandatului meu, nimic din toate astea nu mi s-au adus la cunoștință”, spunea Adrian Daminescu tot pentru Impact.ro.






