Andra este căsătorită de ani buni cu Cătălin Măruță, iar împreună au doi copii minunați, David (12 ani) și Eva (7 ani).
Celebra cântăreață trăiește o frumoasă poveste de dragoste alături de soțul ei, iar lucrurile merg ca pe roate în relația lor amoroasă.
Artista a fost prezentă, de curând, în podcastul lui Mihai Bobonete, unde a făcut dezvăluiri neștiute. Andra a vorbit deschis despre căsnicia ei și a dat din casă.
Jurata de la Românii au Talent nu a ezitat să răspundă la cea mai controversată întrebare: „De câte ori face amor pe săptămână cu Măruță?”.
„E, nu te gândi la ceva…De câte ori se poate. Adică de câte ori putem să fugim de copii, să facem asta”, a spus Andra.
Andra oferă mai mult din punct de vedere sentimental
Ea a explicat, apoi, că de la începutul relaţiei a fost cea care a oferit mai mult, din punct de vedere sentimental.
„Cătălin este introvertit, chiar dacă la televizor nu pare. Eu provin dintr-o familie în care ne exprimăm deschis sentimentele. Ne pupăm în văzul lumii, ne spunem Te iubesc de nu ştiu câte ori pe zi…
Eu cu bagajul ăsta am intrat în relaţie. Depinde foarte mult de modul în care ai fost educat în familie, în ce mediu ai crescut”, a povestit Andra.
Cu toate acestea, mărturisește că are o relație deosebită cu părinții lui Cătălin Măruță. Îi consideră exact ca pe propriii săi părinți și și-ar dori ca David și Eva să petreacă mai mult timp cu aceștia.
Andra a punctat că este o persoană căreia îi place să împărtăşească tot şi nu poate ţine secrete.
„Eu împărtăşesc tot. Dacă iese un coş în ureche.., tot. Nu ţin secrete, se vede pe faţa mea dacă vreau să ţin un secret, eu nu pot să mint, mă trădează faţa”, a dezvăluit Andra.
Andra, despre Cătălin Măruță: „Eu nu-i mai cumpăr cadouri”
„Eu nu-i mai cumpăr cadouri, deloc. Nu știe să primească cadouri. Știu că e vina lui. Nu-i mai cumpăr cadouri, haine. I-am cumpărat niște ochelari, erau cu Bluetooth.
Am sunat la niște prieteni, să-i fac rost. Nu i-a purtat niciodată, măcar de dragul meu. Îi port eu acuma”, a declarat Andra în podcastul lui Mihai Bobonete de pe YouTube.
Andra și Cătălin Măruță formează unul dintre cele mai sudate și iubite cupluri din showbiz. Au o familie perfectă, sunt foarte fericiți împreună și niciodată nu au lăsat impresia că nu s-ar înțelege.
De mai bine de 14 ani sunt împreună și deja și-au făcut un renume, drept doi soți minunați, care niciodată nu se ceartă și au parte numai de experiențe plăcute.