Este una dintre cele mai iubite prezentatoare din România, iar de-a lungul a 30 de ani de carieră, Andreea Marin a reușit să ajungă în inimile multor oameni. Puțini știu însă ce s-a întâmplat și în inima sa, în tot acest timp, prin câte încercări cumplite a trecut pentru a deveni femeia puternică de astăzi.
Vedeta a dezvăluit, recent, că s-a confruntat cu depresia.
- La vârsta de nouă ani, pe când era o copilă, cea care i-a dat viață s-a stins în brațele ei. Acest episod tragic a marcat-o profund pe Andreea Marin și i-a schimbat definitiv cursul vieții.
„Depresia este o boală! În primul rând, e o boală și nu o vină. Și cel care află că are depresie trebuie să înțeleagă asta, el nu e vinovat că are depresie. El este pur și simplu atins de o boală care se poate vindeca.
Dar a încerca să te vindeci singur, mai cu seamă dacă ai ajuns într-un stadiu al bolii care te duce spre zone prea întunecate, îți duce mintea, sufletul, îți strici relațiile cu ceilalți, pentru că asta se întâmplă…
Ai insomnii care devin pe termen lung și care te dărâmă pur și simplu. Nu mai poți să fii mamă bună, nu mai poți să fii soție bună, nu mai poți să fii colegă bună și așa mai departe. Toate lucrurile acestea nu se pot rezolva de unul singur„, a spus Andreea Marin la FRESH by UNICA.
Prezentatoarea TV a descris și moment în care a luat în calcul sinuciderea.
„Nu știu cât de puternic să fii, pentru că mă priviți și vedeți în mine un om destul de puternic și, totuși, am ajuns să mă gândesc chiar și la momentul, cel de neacceptat pentru mine altfel, al sinuciderii.
Deci, nu e o joacă! Din moment ce gândurile tale ajung acolo, te gândești că: «Îi scap pe ceilalți de o povară, că am devenit o povară pentru ceilalți și în felul ăsta închei povestea!»”, a povestit ea.