Invitată în cadrul unei emisiuni TV, Carmen Tănase a vorbit despre una dintre cele mai grele perioade ale vieții sale, atunci când a primit un diagnostic crunt din partea medicilor.
Carmen Tănase a fost diagnosticată cu boala cruntă chiar înainte de a începe pandemia de coronavirus. Totul a pornit de la o durere puternică de picior, iar de atunci actrița s-a luptat pentru vindecarea sa.
Actrița nu a mai stat pe gânduri și în doar trei zile s-a operat. În cazul în care nu făcea această intervenție, exista riscul să paralizeze. De atunci nu a mai avut probleme și se simte foarte bine, operația fiind una de succes.
„Mi-au arătat-o…măduva se subția și stătea să se rupă și a zis că nu mai e timp, pentru că din clipă în clipă, se poate întâmpla ca aia să se rupă și dacă se rupea măduva, pericolul era paralizie de la gât în jos. În trei zile m-am operat”, a explicat Carmen Tănase.
O viața pe scenă
“Nu a vindecat-o niciodată moartea soțului meu, dar pe scenă uiți. Pe scenă nici nu îți mai e rău. Pe scenă se întâmplă un miracol. Poate nici nu e un miracol, te concentrezi și uiți. A fost scăpare, scena e o scăpare. Și acum, când urc pe scenă, parcă nu mai există nimic, parcă e totul ca înainte.
Când se termină spectacolul revii la realitatea crudă. Pentru mine scena este, a fost și va fi partea frumoasă a vieții mele. Împreună cu băiatul meu. Scena și băiatul meu luminează viața mea”, a mai spus Carmen Tănase.