Aflat în America, Cătălin Botezatu a avut o întâlnire cu Monica Columbeanu și a rămas fascinat de aceasta.
Cătălin Botezatu, fascinat de Monica Columbeanu
Face parte din categoria celor mai categorici bărbați, dar totuși o femeie a reușit să-l impresioneze. Este vorba de Monica Columbeanu cu care acesta s-a întâlnit în America. „De la aeroport m-a luat Monica, pe care am fost extrem de fericit să o revăd. A venit cu un superb Rolls Royce alb, iar ea era minunată, de o eleganță desăvârșită.
Mă bucur pentru fericirea ei, pentru nouă ei familie, și pentru turnura fericită a evenimentelor din viață ei. Este foarte respectată la Hollywood, datorită caracterului ei frumos și a personalității calde”, a declarat designer-ul, spune clair.ro. Cătălin s-a întâlnit cu Monica pentru că sunt buni prieteni și au depănat amintiri frumoase împreună.
Ce spune Botezatu despre tinerele din ziua de azi
„Generația actuală nu știu dacă va reuși să treacă în acea etapă a feminității, a acelei „femme fatale”. Adolescentele de azi se împart în două categorii. Fie sunt foarte bărbătoase, neîngrijite, cu rucsacul în spate, fie vulgare, acele femei care consumă toată rezerva de acid hialuronic din București, femei fără limită în numărul de operații.
Sunt foarte puține femei care au grijă să nu depășească limita, să rămână feminine, delicate. Un bărbat adevărat nu caută femei vulgare. Femeia trebuie să se aranjeze, să se îngrijească, să rămâna feminină”, a declarat acesta. Monica Gabor spune că a suferit mult când a luat decizia de sta în America fără fetița ei și a intrat în depresie. „Eram pur şi simplu în depresie. Şi, ca să mă salvez, m-am gândit la Irina şi am zis că mai bine să aibă o mamă la distanţă decât o mamă cu probleme sau una care nu mai este.
Mi-a fost foarte greu când Irina a trebuit să rămână la tatăl ei, eram la pământ, pur şi simplu. Şi, într-adevăr, acum sunt din nou foarte apropiată de Irina, totul este bine din nou, ba chiar mai bine decât înainte, pentru că am trecut şi prin momente în care mi se spunea la telefon:”, a spus în acel moment, Monica.