În urmă cu o lună, Adrian Minune a fost internat în spital din cauza unor probleme de sănătate și după un set de analize a aflat de ce boală suferă.
Problemele de sănătate îi dau mari bătăi de cap vedete. În prezent, după mai bine de două săptămâni de la momentul care a dus întreaga familie Minune la o clinică privată din București, Adrian Minune a dezvăluit informații despre starea sa de sănătate și despre diagnosticul primit.
Adrian Minune a mărturisit că în urma analizelor pe care le-a făcut, medicii l-au diagnosticat cu diverticulită.
Motiv pentru care acum se află sub tratament medicamentos și este obligat să urmeze și un regim alimentar. Însă, una peste alta, Minune spune că se simte excelent.
“ Am fost la spital, am făcut un CT. E vorba de diverticulită. De la frig. Dar sunt beton, mulțumesc lui Dumnezeu. Am luat niște pastile, țin un regim, sunt bine ”, a declarat Adrian Minune, conform Cancan.
Ce este diverticulita și cum se manifestă
Diverticulita reprezintă inflamația dilatațiilor saculare de la nivelul colonului denumite diverticuli și apare mai frecvent la persoanele cu vârstă de peste 40 de ani.
Forma bolii se manifestă prin dureri abdominale intense însoțite de distensie abdominală gazoasă și constipație, în anumite situații fiind prezentă emisia de scaune cu sânge roșu.
Cei care se confruntă cu această afecțiune se pot confrunta și cu febră, constipație, diaree, flatulență, vărsături și stare de greață.
”Să iau pauză? Niciodată”
Adrian Minune nu vrea să renunțe la muzică în ciuda problemelor de sănătate!
Muzica este viața lui și nu vrea să se oprească aici, căci are planuri profesionale mari.
“ Să iau pauză? Niciodată! Muzica e viața mea, mă îndrept spre Chișinău. Nimeni și nimic nu mă poate împiedica să-mi fac meseria ”, a mai spus celebrul manelist.
La momentul internării, după ce vestea că a ajuns pe patul de spital a făcut înconjurul internetului, pentru a-și liniști fanii și prietenii, Adrian Minune a făcut un anunț chiar de la clinica unde se afla internat.
„Salut dragii mei, fac acest clip pentru fani, pentru prieteni, pentru cumetrii, pentru buni răi, prieteni, dușmani, pentru că toți sunt prieteni până la proba contrarie. Sunt bine, mulțumesc lui Dumnezeu, mai aștept un singur rezultat și mâine seară voi fi acasă, merg aici la noi la Ștefănești.
Vreau să mulțumesc tuturor celor ce m-au susținut.(…) Problema mea a fost așa, am fost în Anglia, am cântat 3 zile în același loc și am prins un foarte mare curent, de la acest curent s-a declanșat un abces undeva în corp, a trebuit să stau pe antibiotice și acum sunt tot pe antibiotice.
O să ajung acasă pentru că weekend-ul ăsta sunt în Spania, o să ajung acasă să continui cu antibiotice pentru a se retrage acel abces. Sunt ok, mulțumesc lui Dumnezeu”, a explicat Adrian Minune, pe pagina personală de Instagram.