200.000 de euro. Atât a încasat Cheloo, alias Cătălin Ștefan Ion, potrivit bilanțului depus la Ministerul Finanțelor. Adică face mai mulți bani decât președintele României.
Cheloo face mai mulți bani decât președintele României
Când a fost chemat să facă parte din echipa de la IUmor, Cheloo și a vrut și n-a vrut. Dar iată că nu-i pare rău. Pentru că face mai mulți bani decât președintele României. Chiar dacă în această perioadă artiștii au stat foarte rău la capitolul concerte.
A fost condamnat în anul 2017 la închisoare cu suspendare pentru trafic și consum de droguri
Chiar dacă acum s-a făcut băiat cuminte, Cheloo a avut un trecut dubios. În anul 2017 acesta a fost condamnat la închisoare cu suspendare pentru trafic și consum de droguri. La acea vreme, el a recunoscut că a consumat, dar doar atât.
„Mi-am recunoscut greșelile. Imaginea mea este atât de deteriorată de-o viață, încât acest dosar nu are cum să-mi afecteze imaginea. Eu nu-mi fac des autocritica, decât în glumă. Decizia judecătorilor este cea care trebuie acceptată, nu contează dacă eu sunt de acord sau nu cu ceea ce s-a întâmplat.
Eu sunt relaxat, nu am o problema, viața merge înainte”, a declarat acesta la ieșirea din sala de judecată. Și a avut stiriperfectă dreptate cu cele spuse, nici măcar acest necaz nu i-a făcut pe mai marii Antenei 1 să îl dea afară pe artist, ba din contră, l-au susținut cât au putut de mult până când situația a intrat pe un făgaș normal”, a declarat Cheloo.
Artistul a terminat Liceul de arte plastice Nicolae Tonitza și am mărturisit că i-ar fi plăcut să cânte punk. Considerat unul dintre personajele controversate din showbizz-ul românesc, Cheloo a fost jurat la emisiunile X Factor și The Four. Acesta a intrat în industria muzicală la sfârșitul anilor 1990.