Despre istoricul amoros al lui Dan Bittman s-ar putea scrie multe pagini și artistul nu se potolește. Ce cucerire a mai făcut acum.
Dan Bittman și-a făcut o nouă iubită. I-a dat și inelul. Mare cât inima lui
Lista cuceririlor lui Dan Bittman este lungă și se pare că rămâne deschisă. Solistul trupei „Holograf” s-a despărțit la sfârșitul lui 2020 de femeia care i-a dăruit trei copii și s-a reorientat.
Cârcotașii susțin că Bittman ar fi călcat de multe ori pe bec în relația cu Liliana Ștefan, dar aceasta nu a vrut niciodată să dea loc discuțiilor. „Din fire sunt mai discretă, nu îmi place ca lucrurile care țin de intimitatea unei familii să fie discutate public.
Așa că nu m-am simțit confortabil. A da timpul înapoi mi s-ar părea o acțiune de neasumare și nu aș face asta dacă ar fi posibil. Dar, dacă totuși s-ar întâmpla, nu aș vrea să schimb nimic din ceea ce sunt eu. Fiecare eveniment și întâmplare din viața unui om au un sens, un scop precis”, a declarat Liliana Ștefan, într-un interviu pentru protv.ro.
De la Monica Odagiu la Andreea Ilie
Apropiații au afirmat că s-a iubit cu Monica Odagiu, apoi s-a îndrăgostit lulea de mezzosoprana Andreea Ilie. Pentru că, spun sursele, relația cu Monica l-ar cam fi obosit. Recent, artistul a avut de onorat un concert la Timișoara unde, se aude că și-ar fi făcut o altă iubită, căreia i-ar fi dat și inelul. Oare cine să fie femeia care i-a luat mințile îndrăgitului cântăreț?