Cu ochii în lacrimi, Dana Roba a acordat primul interviu după ce a ieșit din spital.
Femeia a declarat că niciun medic nu i-a dat speranțe că își va reveni, dar îi mulțumește lui Dumnezeu pentru că i-a dat o a doua șansă la viață.
În urmă cu trei săptămâni, fosta iubită a lui Nicolae Guță a fost victima propriului soț.
Dana Roba a trecut prin clipe de coșmar după ce a fost agresată fizic de încă soțul ei. Aceasta a oferit primele declarații după ce a trecut prin cea mai grea cumpănă din viața sa.
„Niciun medic nu mi-a garantat viață la cât de groaznică a fost bătaia. Mă mir și eu. Nu am putut să mă uit la pozele cu mine până azi noapte, a fost prima dată când m-am uitat și am rămas șocată, nu îmi vine să cred că sunt eu și consider că Dumnezeu mi-a dat o a doua șansă la viață. Toți medicii au fost 100% convinși că o să mor.
Toți medicii mi-au spus că intru în operație, dar fără nicio șansă de viață.(…)Dumnezeu a luptat pentru mine. Eu, când am văzut pozele nu am putut să mai dorm toată noaptea. Am rămas șocată de cât de rău am arătat. Nu-mi vine să cred cum am arătat și cum arăt acum. Nu mă recunosc. Arătam ca un om mort”, a declarat Dana Roba pentru România TV.
Ce i-a spus soțul când o bătea
„Nu vreau să mă întâlnesc cu el și consider că legea își va face treaba așa cum trebuie, pentru că nu meritam să fiu bătută! Nu l-am înșelat niciodată, nu am avut pe altcineva!
Nu înțeleg de ce m-a bătut în halul asta!(…) El a premeditat asta de duminică seara, pentru că eu nu aveam ciocanulăla în casă, cu care el m-a bătut! În momentul când ma bătea, țin minte clar că îi spuneam
„Daniel, să știi ca tu nu dai în mine! Tu dai în Hristos! Tu dai în copilul lui Iisus și o să-ți pară rău pentru toate loviturile pe care mi le dai!” Și atunci se enerva și mai tare și mă lovea și mai tare!
Mă călca cu picioarele pe față și mi-a zis: „Îți garantez că mori! O să mori! Du-te dr**u de pocăită că vei muri!”. Tot așa mă înjura încontinuu și am zis ‘Nu mor!’.”, a mai spus Dana Roba.
Dana Roba și Daniel Balaciu au trăit o frumoasă poveste de dragoste și aveau împreună două fetițe. Make up artistul l-a întâlnit pe cel care avea să îi devină soț, într-o biserică penticostală.
Din fotografiile de pe rețelele de socializare reieșea că cei doi aveau o relație frumoasă și nimic nu avea să prevestească nenorocirea ce avea să se întâmple.
„Când o să mă fac bine, o să vreau să dau ochii cu el, pentru că am fost o femeie foarte bună! Nu a muncit nicio zi din viața lui. Eu am muncit pentru toată lumea și am întreținut doi copii foarte bine!
Fetele mele au fost la școli private. Și când am considerat că nu mă mai iubește, în ianuarie, când am împlinit 7 ani de căsătorie nu mi-a cumpărat o floare! Și atunci mi-am dat seama că omul nu mă mai iubește și că nu mai vrea să continue cu mine. Și am zis ok, atunci am să bag divorțul. Și am băgat divorțul, pe cale amiabilă. Noi peste două zile înainte să mă bată aveam de semnat pe cale amiabilă la notar”, a mai povestit Dana Roba.