Gigi Becali are din nou probleme cu legea. Va fi judecat în stare de recidivă pentru infracţiunea de fraudă la vot și riscă să se întoarcă după gratii dacă nu își dovedește nevinovăția în timp util.
Concret, patronul FCSB-ului este acuzat că a votat la Referendumul pentru Familie din 6 octombrie 2018, încălcând astfel legislația în vigoare.
„Respinge cererile şi excepţiile invocate de către inculpatul BECALI GEORGE, ca neîntemeiate. În baza art. 346 alin. (1) şi (2 )C. proc. pen. constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 6639/P/2018 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Buftea privind pe inculpatul BECALI GEORGE, trimis în judecată, în stare de libertate, pentru săvârşirea infracţiunii de fraudă la vot, în stare de recidivă, prev. de art. 387 alin. 1 lit. a C.p., cu aplic. art. 41 alin. 1 C.p.., a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală.
Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul BECALI GEORGE. Cu drept de contestaţie în 3 zile de la comunicare. Pronunţată în camera de consiliu, astăzi, 23.03.2023. Document: Încheiere finală camera preliminară”, se arată în decizia instanței.
Deși avea interdicție, Gigi Becali s-a numărat printre cei 21% dintre români care au participat la votul pentru revizuirea Constituției astfel încât să fie modificată definția familiei din „căsătorie între soți” în căsătorie dintre un bărbat și o femeie. Ba chiar afirma cu tărie că faptele sale nu încălcau legea.






