Dar când moldoveanca vrea să se impună, îl pune la punct în doi timpi și trei mișcări și pe partenerul de viață. Așa s-a întâmplat cu puțin timp în urmă, când Vaida și-a pus soțul la punct chiar în direct, în fața tuturor, fără să-i pese de nimeni și de nimic.
Acest lucru s-a întâmplat după ce blonda prezenta un caz, în care un bărbat spunea că este pur și simplu terorizat de nevastă. Atunci, prezentatoarea i-a transmis un mesaj soțului. ”Bărbate, să-mi mai zici tu mie vreodată în față că ai femeie rea de gură. Tu să-mi mai zici mie vreodată că ai nevastă rea. Iată, că se poate și altfel”, a spus Mirela.
Surpriză inedită din partea lui Alexandru
Recent, Mirela a schimbat prefixul și a împlinit 40 de ani. A fost un moment pe care nu-l va uita prea curând, pentru că soțul a dus-o într-o vacanță superbă în Istanbul, lucru ce a bucurat-o enorm.
„Avem 12 ani de mariaj, plus patru dinainte de nuntă. Sunt 16 ani foarte bine conturaţi, în care am fost aproape de nedespărţit, în care am schimbat vreo trei locuinţe, ne-am mărit familia, am trecut prin multe, dar important e că am fost şi am rămas o echipă”, a povestit Mirela Vaida.
cheap cialis online The International Study of Inflammation in COVID 19
priligy over the counter 2004 see Hormones and Neurosteroids
priligy in usa Nolan MtBQpEoXMsagjmZRA 6 29 2022
Human chorionic gonadotropin is structurally similar to the LH which is produced by a woman s pituitary gland how can i get cytotec without dr prescription