Andreea Bălan și Jador au reușit să facă echipă bună pe plan profesional.
Piesa lor a ajuns rapid pe primele locuri în top, din acest motiv, cântăreața a mărturisit, în repetate rânduri, că nu vrea să se oprească aici.
Doar că de când își etalează talentul împreună, cei doi artiști petrec foarte mult timp în doi, în studio, la emisiuni ori evenimente.
Și astfel au ajuns acum să călătorească și peste mări și țări tot în doi. Pentru a face show la un eveniment, recent, Jador și Andreea Bălan au cântat împreună în Belgia, unde au oferit un spectacol de neuitat pentru fanii lor.
”Superbă, felicitări pentru tot ce faci, întotdeauna ești numărul unu, Andreea”, i-au spus imediat fanii, semn că îi apreciază pe cei doi împreună!

Doar că noua lor piesă, pe lângă faptul că le-a adus multe aprecieri, i-a plasat rapid și în centrul unor controverse, conform cărora cei doi ar forma un cuplu.
Controverse care au fost amplificate și de întâlnirile lor nocturne, atunci când au fost surprinși în tandrețuri.
Cu atât mai mult, videoclipul lor a devenit viral imediat după interpretarea piesei lor noi.
Aceasta s-a întâmplat nu datorită faptului că un fan a făcut public materialul, ci pentru că Andreea Bălan a postat personal pe contul său de TikTok momentul petrecut alături de Jador.
Andreea Bălan, despre relația cu Jador: „Avem foarte multă treabă împreună”
Andreea Bălan a explicat că acele întâlniri nu au legătură cu o relație romantică, ci sunt strict legate de colaborarea lor artistică.
Ea a subliniat că intenționează să continue să lucreze împreună cu Jador și că aceste întâlniri se vor întâmpla din ce în ce mai des.
„Eu sunt singură, adică n-am mai afișat nicio relație de aproape doi ani și nici nu am mai făcut declarații legate de viața mea personală, dacă sunt sau nu sunt cu cineva și atunci fiind văzută în club, s-a speculat că aș fi săptămâna trecută cu un coleg din trust. (…) Acum că sunt cu colegul meu, fratele meu, Jador. (…)
Andreea Bălan a răbufnit: ”Nu sunt un cuplu cu nimeni”
Eu și Jador suntem colegi, lucrăm împreună și urmează să mai lansăm o piesă împreună (…) Nu sunt un cuplu cu nimeni. (…)
Suntem la același impresar și avem foarte multe proiecte împreună și concerte (…) Avem foarte multă treabă împreună, urmează să mai scoatem și o piesă împreună”, a mărturisit Andreea Bălan, la Xtra Night Show.






