Timp de 9 ani, Lia Bugnar și Anghel Damian au format un cuplu solid, în ciuda diferenței de vârstă dintre ei.
Chiar și așa, cu un partener mult mai tânăr, actrița nu și-a dorit urmași. Care este, de fapt, motivul din spatele deciziei radicale.
În cadrul unui interviu, întrebată despre motivele pentru care nu își dorește copii, Lia Bugnar susținea ideea cum că ar fi vorba mai mult despre un soi de egoism să faci copil fără să-l avertizezi sau cel puțin fără să-l întrebi dacă își dorește să facă parte din acest ”joc” numit viață.
Totodată, regizoarea a menționat faptul că aceasta este părere ei și totul depinde, de fapt, de viziunea fiecărei persoane în parte.
”Nu ştiu cât de cinstit e să aduci un om în treaba asta fără să-l avertizezi: uite, te interesează genul ăsta de joc? Eu cred că toţi vor zice „Nu!“. Şi, oricum, am senzaţia că de-acolo de unde suntem deranjaţi ca să fim aduşi pe lume e un loc foarte interesant.
De-asta mie nici sinuciderea şi nici eutanasierea nu mi se par de ignorat. Şi de-asta nici nu cred că e aşa o mare găselniţă să faci copii. Sunt destui oameni pe planeta asta. Unii ar spune că e egosim, dar depinde de care parte a sensului acestui cuvânt te situezi.
În primul rând, pentru că nu vei fi lângă ei când vor muri. Ceea ce nu e cinstit. Dacă eşti acolo când se nasc şi se nasc din cauza ta, ar trebui să fii acolo şi când mor. Să-i iei de mână şi să le spui: „Uite, asta a fost călătoria ta, sper că a fost plăcută…“, declara Lia Bugnar.
”Paradoxul e că în relația cu Lia… Nu vorbim de subiecte tabu. Nu se ascunde nimeni. A fost o relație vizibilă, pentru că presa a considerat că e demnă de un interes. Noi am avut o relație foarte lungă, dar în același timp, omul matur eram mai degrabă eu decât ea”, a declarat Anghel Damian la podcastul lui Gojira.
Lia Bugnar și Anghel Damian ua pus capăt unei relații de iubire de nouă ani de zile, în același timp în care Theo Rose și Alex Leonte și-au spus „adio”, după cinci ani în care au stat împreună.
Partea cea mai surprinzătoare pentru fani a venit când artista și regizorul serialului „Clanul” s-au hotărât să formeze un cuplu. Acum, cei doi și-au întemeiat deja o familia și de o săptămână au devenit și părinții unui băiețel, pe nume Sasha Ioan.
Ce spunea Anghel Damian despre relația cu Lia Bugnar
În cadrul unui interviu, Anghel Damian a vorbit despre relația cu Lia Bugnar. Actorul a precizat că, în ciuda diferenței de vârstă, el dădea dovadă de mai multă maturitate.
”Paradoxul e că în relația cu Lia… Nu vorbim de subiecte tabu. Nu se ascunde nimeni. A fost o relație vizibilă, pentru că presa a considerat că e demnă de un interes. Noi am avut o relație foarte lungă, dar în același timp, omul matur eram mai degrabă eu decât ea”, a declarat Anghel Damian la podcastul lui Gojira.
De asemenea, Anghel Daminan a povestit că relația cu fosta iubită, Lia Bugnar, nu a fost una ușoară, deoarece existau multe prejudecăți din partea oamenilor, vizavi de diferența de 22 de ani dintre ei.
„Prejudecăți au fost și vor exista în continuare. La început, erau mai dese, mai gălăgioase, mai mulți oameni convinși că nu vom rezista mult, că e nefiresc.
Dar trecând această probă a timpului, zgomotul s-a disipat și nu mai ajunge la noi. Suntem feriți, cred eu, pentru că suntem înconjurați de oameni pe care îi iubim și care ne iubesc și nu văd în noi o diferență de 22 de ani”, a mai povestit Anghel Damian despre fosta sa parteneră de viață, pentru Viva.ro






