Lora și Ionuț Ghenu trăiesc de mai mulți ani o poveste de dragoste. Cei doi și-au dorit să facă pasul cel mare, însă au amânat de mai multe ori.
Fie că trăiesc în România sau Bali, a șa cum obișnuiesc să facă de câțiva ani, Lora și Ionuț Ghenu sunt mereu veseli și se bucură de relația lor. Artista și partenerul său de viață nu stau niciodată prea mult timp certați, însă recunoaște că discuțiile există și în relația lor.
“Avem și momentele noastre, dar trecem peste ele. Important este să nu ți se termine lumea când te cerți. E normal să existe certuri, e foarte sănătos”, a mărturisit Lora, în exclusivitate, la WOWnews.
Nunta Lorei cu Ionuț Ghenu a fost amânată în mai multe rânduri. Pandemia a fost prima care i-a determinat să mai aștepte, iar în 2022 artista mărturisea că nu își dorește să se căsătorească în anul războiului, având în vedere conflictul din Ucraina.
Ce spune Lora despre nunta cu Ionuț Ghenu și primul copil
“Foarte tare m-am săturat, dar nu e ca și cum nu o să mă mărit și voi nu o să aflați. La fel și cu copilul, nu ai cum să vii cu un copil și să nu afle lumea”, a mai adăugat ea.
Recent, Lora a vorbit din nou în mediul online despre despărțirea de Dan Badea după ce a fost acuzată că a spart o familie pentru a fi cu Ionuț Ghenu, cel alături de care trăiește o frumoasă poveste de dragoste.
Lora, despre divorțul de Dan Badea și relația cu Ionuț Ghenu: „Am ales ulterior un om cu care pot să trag la aceeași căruță”
Lora a decis să divorțeze de Dan Badea după doar doi ani de căsnicie, iar la un an distanță a intrat într-o relație cu Ionuț Ghenu, cel care îi era și manager.
Ionuț Ghenu se despărțise de Doinița Oancea, iar Lora a fost considerată vinovată de această despărțire, mai ales că cei doi aveau și planuri de nuntă.
„Mie mi s-a întâmplat un abuz colectiv. Abuzurile colective sunt foarte reale. Nu a spart nimeni nicio familie. Dacă am avut curaj să divorțez după doi ani care în viața mea înseamnă un fir de nisip, sincer, și în viața unui om, multe femei nu divorțează pentru că au impresia că e o crimă și că te judecă oamenii, nu, te judecă doar cine ar divorța, dar nu are curaj. Cine e complet nefericit, dar stă acolo și îndură și se oftică pentru că tu ai avut curajul să pleci și să ieși.
Deci nu există nicio familie. Familia mea și eu cu adevărat eram căsătorită cu meseria mea, cu vocația mea, și am ales ulterior un om cu care pot să trag la aceeași căruță, care și el la rândul lui era liber”, a declarat Lora pe TikTok, potrivit SpyNews.ro și sursa menționată anterior.
Lora a mai dezvăluit că nu are niciun fel de regret că a ales să iasă dintr-o relație în care nu mai era fericită.