Prezentatoarea și-a ieșit din fire după ce a auzit cuvintele bucătăresei privind un subiect extrem de sensibil care a fost prezentat în emisiune. La scurt timp după ce au început discuțiile, Amalia a plecat din emisiune.
„Eu nu m-am certat cu nimeni. Ea este cea care, de fiecare dată când mă duc în emisiune, mă împunge. Eu sunt oaspete, comentator, deci mă duc ca să comentez cazurile prezentate de emisiune.
Ea nu este comentator, ea este moderator, deci trebuie să modereze, nu să își spună părerile. Doar că orice aș comenta, ea îmi taie vorba, nu am voie să spun nimic. Cu siguranță are o problemă personală cu mine, nu e prima dată când face asta”, a declarat ea pentru Fanatik.
Amalia se plânge că Mirela nu o salută niciodată
Mai mult, Amalia susține că ori de câte ori este prezentă la Antena 1, Mirel Vaida nu o salută niciodată și susține că îi este frică ca nu cumva să îi ia locul.
„Când mă duc acolo nici măcar nu salută, este foarte prost educată. (…) Ea are o problemă personală cu mine pentru că insist mereu pe viața de familie, pe respectul pe care trebuie să îl aibă, reciproc, soții între ei. Ea întotdeauna dă în mine, spune că am disperat-o cu «amore», chestiuni din astea.
O deranjează prezența mea pentru că, din câte am înțeles, din ceea ce mi s-a spus, lumea crede că locul ei va fi luat de mine. Eu nu am nicio informație în acest sens, mie nu mi-au zis așa ceva cei de acolo. Pe mine mă cheamă în emisiune producătorii, insistă să vin, și consider că ea se manifestă așa pentru că îi este frică de mine”, a continuat Amalia.
Își neglijează bărbatul?
Și pentru că e războinică și nu se teme de nimic, Amalia a pus bomboana pe colivă când a mărturisit că Mirela își neglijează chiar și bărbatul. „Poate e și un pic de gelozie feminină. Cred că viața ei de familie, cea de acasă, că de aici pleacă toate chestiunile astea, nu este la nivelul dorit. Iar eu când spun că femeia este responsabilă, dar și bărbatul, atunci când unul dintre parteneri fuge, apare problema.
Ea spune că atunci când ai trei copii și au febră nu o mai interesează de bărbat. Dar este greșit, trebuie să ai grijă și de el. Că dacă nu îi dai de mâncare va mânca în altă parte. Oricât ar fi de înțelegător, dacă nu ai grijă de el, îl dai deoparte, știi cum e, caută o ciorbă caldă”, a mai spus vedeta.