Vedeta a constatat că nicăieri nu e mai bine ca acasă, iar tărâmul viselor nu e pentru el. Așa că toată vara, Gheorghe Gheorghiu susține concerte pe litoralul românesc.
Gheorghe Gheorghiu este în România de câteva luni și așteaptă să-i vină și soția. Artistul s-a obișnuit ca iarna să stea în America, dar vara îi place să colinde țara în care s-a născut și să-i încânte pe români cu vocea sa specială. Face naveta din 1992 și spune că nu ar renunța niciodată la România, pentru că aici îi este sufletul.
Cânt la mare la Venus, pe plaja noastră, la Cupidon – în Saturn, la Cireșica – Olimp, unde este plin! E full!
”Gabriela, soția mea, încă nu a venit în țară. O aștept. Am avut câteva cântări la noi, la Brașov și am răcit puțin, pentru că am mers cu aerul condiționat de la Mangalia la Brașov și invers. Cânt la mare la Venus, pe plaja noastră, la Cupidon – în Saturn, la Cireșica – Olimp, unde este plin! E full! Sudul s-a populat. În Mamaia trebuie să mergi jumătate de oră ca să ajungi la mare. Nu știu dacă era necesar să lărgești așa mult plaja, dintr-o dată.
Aici e sufletul meu, la mare
Poate doar dacă nu sunt ceva interese acolo, să construiești niște hoteluri pe limba aceea de plajă. Sunt șmecheri pe acolo. Fac naveta în SUA din 1992. La început am mers în vacanțe, apoi pentru spectacole. E adevărat că am și fata acolo… iar vara vin aici, obligatoriu. Pentru că aici e sufletul meu, la mare. De vreo 40 de ani, în fiecare vară, vin la mare”, a mai declarat Gheorghe Gheorghiu, pentru Fanatik.
Fiica lui are un atelier de modă în SUA
În ceea ce o privește pe fiica lui, Andra, aceasta este designer și are un atelier de modă în SUA, fiind extrem de apreciată pentru creațiile sale unice. ”Fiica mea lucrează, e ok. Face ținute, dar aici nu deschide un magazin pentru că e greu. Mai ales că ea nu stă în țară, acolo e viața ei, cum e viața mea aici. Acolo și-a clădit viața, este de mică în America. Ea s-a adaptat, eu nu! Dar o duc bine, frumos, călătoresc…”, a afirmat artistul.
I don’t think the title of your enticle matches the content lol. Just kidding, mainly because I had some doubts after reading the enticle. https://accounts.binance.com/en/register?ref=P9L9FQKY
I was studying some of your posts on this site and I believe this site is real informative!
Continue putting up.Raise your business