Elena Gheorghe și soțul ei, Cornel, formează unul dintre cele mai frumoase cupluri din showbiz-ul autohton.
”Cornel mi-a fost cel mai bun prieten la început. Ne povesteam despre tot, inclusiv despre partea sentimentală de atunci. Ne sfătuiam, râdeam mult și, ușor-ușor, ne-am dat seama că între noi e ceva mai mult decât o simplă prietenie.
De ziua mea, mi-am luat inima în dinți și i-am spus ce simt, practic eu am făcut primul pas. Am riscat tot pentru el. (zâmbește) Dada deja avea pregătit un machidon pentru mine, dar era prea târziu”, a povestit vedeta.
Cei doi nu duc, însă, lipsă de certuri. Elena Gheorghe a mărturisit cu sinceritate că lucrurile nu sunt mereu roz nici în căsnicia ei, dar recunoaște că împăcările dulci de după certuri sunt cu mult mai savuroase.
Artista a ținut să menționeze faptul că de obicei discuțiile aprinse dintre ea și Cornel, soțul ei, pornesc de la muncă, însă cei doi știu deja cum să gestioneze tensiunile pentru a nu sta supărați unul pe celălalt prea mult timp.
“Le avem și noi pe ale noastre, ca orice cuplu, dar, dacă nu te mai cerți din când în când, dulcea împăcare nu ar mai exista, și fără ea nu se poate.
Noi ne contrazicem mai mult când vine vorba despre muncă, acolo e punctul vulnerabil, dar cedăm pe rând și câteodată ne mai certăm și pentru că el este mai permisiv cu copiii, iar eu, mai strictă.
Când suntem doar noi doi în vacanță, suntem ca la început”, a mărturisit Elena Gheorghe, pentru viva.ro.