Ștefan Bănică Jr. este unul dintre cei mai apreciați artiști de la noi, motiv pentru care fanii așteaptă cu nerăbdare fiecare concert pe care acesta îl are. Însă, din cauză că s-a îmbolnăvit, a fost nevoit să își anuleze un concert.
Artistul Ștefan Bănică jr (55 de ani) a anunțat astăzi, 28 februarie, că nu va putea concerta diseară la Berăria H din București, pentru că suferă de o laringită care i-a afectat corzile vocale, iar concertul a fost reprogramat pentru 28 martie.
„Îmi pare tare rău să mă aflu în situația de a nu putea cânta în această seară la Berăria H din București, concert programat din decembrie anul trecut. Nu pot vorbi deloc, am o laringită acută, care mi-a afectat corzile vocale”, a transmis Ștefan Bănică pe rețelele de socializare.
Artistul și-a cerut scuze și a precizat că îi așteaptă pe oameni la Berăria H pe data de 28 martie.
„Îmi cer scuze oamenilor care au cumpărat bilete să mă vadă, sper să înțeleagă situația și să-mi revin cât mai repede. Concertul va fi reprogramat pe 28 martie, biletele achiziționate își păstrează valabilitatea pentru data de 28 martie”, a menționat Bănica.
- Florin Ristei, în locul lui Bănică În locul lui Ștefan Bănică jr, în această seară, va cânta Florin Ristei alături de trupa sa, iar accesul va fi gratuit.