Valentina Fătu și Vasile Muraru au o legătură specială pe scenă, astfel că foarte mulți fani îi urmăresc cu sufletul la gură de fiecare dată când apar împreună.
Cei doi au vorbit, recent, despre relația care îi leagă.
Valentina Fătu are numai cuvinte de laudă la adresa partenerului său de scenă. Actrița mărturisește că nu a reușit să se certe cu Vasile Muraru niciodată, deoarece este o persoană mult prea calmă.
„Noi ne-am propus să încercăm, dacă merge căruța, și uite că deja au trecut 10 ani. Ani de muncă, ani de cunoaștere, să ne autodepășim. Muncă multă. Cu domnul Vasile nu te poți certa. Domnul Vasile este întruchiparea calmului, eu mă mai aprind”, au declarat Vasile Muraru și Valentina Fătu.
Nu s-au certat niciodată
Valentina Fătu și Vasile Muraru nu s-au certat niciodată. Actrița ne-a explicat că partenerul său de scenă nu este genul certăreț, ci, mai degrabă, atunci când se supără preferă să fie tăcut.
“Nici nu știu dacă este secret, este noroc. Tehnic poți funcționa foarte bine, dar ceea ce se întâmplă tehnic în repetiție și în mecanismul de învățare a textelor este ceva dincolo de acest fapt, pe care poți să îl trăiești sau nu.
Există oameni care au făcut cuplu la scenă sau care au jucat într-o piesă, nu neapărat ca și cuplu de scenă, deci care nu au avut o relație de cuplu scenic cum am eu cu domnul Vasile și care nu au funcționat bine. Există exemple în care, chiar parteneri de scenă și jucând atât de mult cum joc eu cu domnul Vasile, nu au avut chimia aceasta, cum zicem noi.
Eu cred că este un noroc și un tipar energetic asemănător, probabil. Eu am un respect profesional fantastic față de domnul Vasile, poate aici este cheia. Domnul Vasile îmi dă libertatea să fac multe lucruri așa cum le gândesc, așa cum mi le imaginez, iar asta mă ajută foarte tare.
Ca artist care joacă lângă un artist foarte cunoscut și celebru, nu m-am simțit ca un artist foarte nou și necunoscut așa, cu presiunea aia, să am grijă ce spun, ce fac. Nu am simțit niciodată asta și îi mulțumesc pentru asta domnului Vasile.”