Minunea s-a întâmplat! Ecaterina, fiica preotului Nicolae Dima, a ieşit din comă după mai mult de două luni de la operația pe creier. În luna noiembrie a anului trecut, copila în vârstă de 12 ani a fost diagnosticată cu tumoare pe creier și a fost nevoie de intervenția chirurgicală complicată. Vestea bună despre fetiță a fost dată de îndrăgitul părinte Vasile Ioana, care a făcut publică informația că Ecaterina este bine pe contul lui de pe o rețea de socializare, după ce a primit un mesaj de la tatăl micuței.
Ecaterina a intrat în operație marți, după mai multe zile în care a fost s-a aflat în comă, iar atunci, părintele Vasile Ioana, colegulul de Parohie al lui Nicolae Dima, a făcut apel la credincioși să se roage pentru sănătatea fetei, care în urmă cu două luni a leșinat chiar în brațele tatălui ei, după ce a fost diagnosticată cu o formațiune tumorală. Atunci ea a fost operată de urgență, după ce i-a fost indusă coma. Acum, Ecaterina este bine și este conștientă în reprize. Potrivit medicilor, este nevoie ca fetița să fie nevoită să reînvețe să meargă și să vorbească.
„Dragii mei, am o veste mare! Ecaterina este foarte aproape de trezirea completă! Acum 20 de minute am primit prin WhatsApp un mesaj emoționant de la Părintele Nicolae Dima, mesaj pe care vreau să-l împărtășesc cu voi” , a spus părintele Vasile Ioana.
Mesajul trimis de Nicolae Dima lui Vasile Ioana
”Părinte, Ecaterina este din ce în ce mai bine! Este din ce în ce mai aproape de trezirea completă. Vorbește, deși nu foarte clar, dar spune cuvinte simple și își aduce aminte foarte bine nume. Aseară am spus împreună Îngerașul, iar ea își amintea și rostea versuri întregi ale rugăciunii. Are doar reprize de conștiență, doarme mult, dar este bine, slavă Bunului Dumnezeu”, este mesajul trimis de preotul Nicolae Dima.
”După ce am citit acest mesaj, m-am rugat și mai fierbinte lui Dumnezeu să o aducă pe Ecaterina la starea de conștiență și apoi la însănătoșire! Haideți să ne rugăm cu toții mai departe pentru Eca si pentru părinții ei”, a transmis, apoi, părintele Vasile Ioana.
Precizăm că micuța Ecaterina a fost operată la jumătatea lunii noiembrie pe creier. La începutul aceleiaşi luni, aceasta începuse să aibă dureri puternice de cap. În cele din urmă, a făcut cu computer tomograf în urma căruia s-a descoperit o tumoră localizată în trunchiul cerebral, adică în mijlocul creierului.
Fiica părintelui Nicolae Dima a fost operată la Spitalul Clinic de Urgență Bagdasar Arseni. Din cauza tumorii s-a produs o blocadă a căilor lichidiene, ceea ce a dus la o hidrocefalie secundară. Creierul se umpluse de lichid și nu se mai oxigena. Ecaterina a intrat apoi în stop cardio-respirator, iar după mai puțin de o oră a urmat un alt stop.