După ce actorul a părăsit emisiunea Ferma, Viviana Sposub i-a trimis un mesaj de dragostelui George Burcea.
Viviana Sposub, mesaj de dragoste pentru George Burcea
I-a cucerit inima fostului soț al Andreei Bălan iar când George a ieșit din emisiunea Ferma, aceasta a vărsat multe lacrimi. Potrivit cancan.ro, Viviana i-a trimis acestuia un mesaj de dragoste. Am dormit în paie în amintirea lui George” și ”Ferma nu va mai fi la fel fără George”, sunt câteva dintre cuvintele emoționante pe care le-a spus prezentatoarea.
Ferma mi-a adus-o pe Viviana
La rândul său, George Burcea e la fel de îndrăgostit ca și partenera sa. De altfel, el a spus că Ferma mi-a adus-o pe Viviana. Mai mult, el spune că își dorește mult ca lucrurile dintre el și tânără să evolueze în bine. „Nu sunt un om care se plânge. Durerea mi s-a tras de la acea oaie, pe care am cărat-o. În momentul în care am căzut în cap, la duel, durerea s-a amplificat. Aș repeta experiența asta de 100 de ori și aș învăța cum să ajung spre finală.
Mi-a plăcut foarte mult, acum dacă aș fi în Fermă, aș face totul diferit. Ca strategie, aș aproba puțin diferit. Am fost la trei doctori, cu toții mi-au recomandat să am repaus sau să mă retrag și să plec acasă. Puteam să rămân cu o durere cronică, pe care aș fi suportat-o toată viața.
Ceea ce s-a întâmplat între mine și Viviana a fost pe bune. Ferma mi-a adus-o pe Viviana, nu am niciun regret. Îmi doresc ca relația noastră să se dezvolte mai mult”, a spus George Burcea. Rămâne doar ca actorul să termine divorțul cu mama copiilor săi, Andreea Bălan. Chiar și așa, sursele spun că Viviana și George s-ar fi mutat împreună și sunt foarte fericiți împreună.