Andreea Antonescu și Victor Vrînceanu au trăit o frumoasă poveste de dragoste, în mare secret pentru o perioadă de timp, astfel că s-a aflat despre relația lor, abia după ce artista a dezvăluit că este însărcinată. Totul a mers bine între ei, asta până când a venit pe lume fiica lor, Victoria Venice.
Vedeta a fost căsătorită cu Traian Spak, tatăl Siennei, de care a divorțat în 2022. După despărțirea de tatăl fiicei sale mai mari, Andreea și-a refăcut viața alături de Victor Vrînceanu, tatăl micuței Venice, însă cei doi s-au despărțit la câteva luni după nașterea fetiței lor.
‘Maturitatea emoțională este responsabilitatea fiecăruia dintre noi. Valorile după care ne clădim acest caracter ne reprezintă. Eu am valorile mele. Îmi place să respect oamenii din jurul meu și să arăt fiecărei persoane din viața mea cât este de importantă pentru mine. Iubire nu există fără respect, bun simț și adevăr. Ca orice femeie, am nevoie și dorințe. Țin mult la nevoile mele. ‘, a spus Andreea Antonescu despre despărțirea de Victor Vrînceanu, în podcastul cu Ilinca Vandici.
Vedeta pune mare preț pe comunicare. Artista nu a ezitat și a spus clar că au o relație frumoasă, bazată pe respect și înțelegere, totul de dragul fiicei pe care o au împreună.
‘Îmi place comunicarea deschisă. Știu că orice se poate obține prin comunicare, vorbe frumoase și blândețe, iar în momentul în care îmi dau seama că nu sunt pe drumul pe care mi-l doresc, mi-am dat seama că nu este o opțiune pentru mine. De multe ori ajungem să realizăm că vorbele de la început și faptele ulterioare nu se duc în aceeași direcție. Și atât am de spus.‘, a continuat Andreea Antonescu.
Replica lui Victor Vrînceanu
Deranjat de situația creată de Andreea Antonescu în spațiul public, Victor Vrînceanu a declarat, în exclusivitate pentru Click!, faptul că nu este de acord ca fetița lui să fie martora unui circ fără precedent, cauzat de orgoliile personale.
Cunoscutul jurnalist ne-a mărturisit că, pentru el, cele mai importante lucruri din viață sunt familia sa și fetița Victoria-Venice, pentru care își dorește un mediu armonios de creștere, lipsit de mizerii, speculații și rufe „spălate” în public.
De asemenea, Victor Vrînceanu nu vrea ca fiica lui să fie trasă la răspundere, peste ani, din cauza tensiunilor dintre el și Andreea Antonescu și se gândește numai la binele și confortul ei.
„Întotdeauna când doi oameni se despart, fiecare are părțile lui de dreptate, dar și de vină. Ce ar însemna să încep să fac și eu insinuări prin presă și să născocesc tot felul de motive care nu au nimic în comun cu realitatea, din care să ies victimă? Unde s-ar ajunge? Eu mă gândesc numai că fiica noastră, Victoria, se va face mare și va citi pe internet toate aceste articole.
A rămas în relații excelente cu fostul soț
Andreea Antonescu și Traian Spak, tatăl Siennei, au reușit să rămână prieteni după ce s-au despărțit. Celebra cântăreață are doar cuvinte de laudă la adresa fostului ei soț, pe care îl consideră un om apropiat sufletului ei și a mărturisit că îl respectă foarte mult.
„Traian este un om foarte bun. Îmi este prieten adevărat în continuare. Ne înțelegem bine, ne sfătuim, ne bucurăm unul pentru celălalt când e cazul, ne întristăm și încercăm să ne sfătuim în alte situații. E un om care merită. Întotdeauna a vorbit frumos cu și despre mine. A vorbit calm. E un om pe care îl respect mult și care, sunt convinsă, va fi până la final unul dintre oamenii apropiați de sufletul meu”, a mai declarat Andreea Antonescu.