Florica Moldovan este o femeie din satul Românași, județul Sălaj, care obișnuiește să cerșească pe străzile din municipiul Satu Mare. Aceasta a fost bătută de șoferul unui microbuz, un fost polițist, în momentul în care încerca să se urce în microbuz, în aprilie 2019.
Cazul s-a judecat mult timp, iar la final Florica a fost trasă la răspundere. Motivul? A fost găsită vinovată pentru tulburarea liniștii și ordinii publice și a fost condamnată la plata unei amenzi în cuantum de 1.800 de lei, transformată în 180 de zile de închisoare în caz că nu o va achita. În plus, a fost obligat.
„M-o bătut, mi-o bătut și copilul, și acum am ajuns să plătesc eu 18 milioane. Pentru ce? De unde să am 18 milioane? Eu de-abia trăiesc de pe o zi pe alta”, a declarat Florica Moldovan, pentru Libertatea, după aflarea sentinței.
Nici șoferul Marius Filip nu a scăpat nepedepsit. El a fost găsit vinovat atât de purtare abuzivă, cât și pentru tulburarea liniștii publice și a fost condamnat la un an și zece luni de închisoare cu suspendare.
Ce s-a întâmplat?
Florica Moldovan, o tânără din Sălaj care împlinise chiar în aprilie 25 de ani, a sunat la 112. Femeia fusese bătută cu o coadă de mop de către un șofer de microbuz în autogara din Zalău.
Florica îl avea în brațe pe David, băiețelul său de câteva luni, iar lângă ea era un alt copil, Moise. Scena bătăii din curtea autogării a fost urmărită online de sute de mii de oameni, după ce unul dintre pasageri a filmat incidentul și l-a postat pe net.