Horoscop 15 octombrie 2020. Care sunt zodiile despre care a vorbit marele Nostradamus în catrenele sale.
Horoscop 15 octombrie 2020. Ce a prezis Nostradamus pentru cinci zodii până în anul 2028
Horoscop 15 octombrie 2020. Conform Kanald.ro, Nostradamus a spus că există câteva zodii care își vor schimba viața până în anul 2028. Primii care vor avea pare de surprize plăcute vor fi Vărsătorii. Aceștia au trecut ani buni prin momente nu prea plăcute, dar au continuat să lupte. În viitor, e momentul ca Vărsătorii să înceapă să culeagă roadele muncii lor. Potrivit marelui clarvăzător, pentru aceștia se anunță vremuri foarte bune și zile extrem de fericite.
Scorpionii vor începe să aibă câștiguri uriașe
Nici viața Scorpionilor nu a fost extrem de bună până acum. Dar toate lucrurile rele se vor termina, iar supărarea va trece, spune Nostradamus. În următorii ani, Scorpionii vor fi din ce în ce mai liniștiți și vor vavea parte de câștiguri uriașe, la care nu s-au gândit niciodată până acum.
Și Capricornii se vor liniști
Cine le-a făcut rău Leilor, vor plăti, spune Nostradamus, iar aceștia vor reuși, în sfârșit, să se așeze acolo unde le este locul. Doar că Leii vor trebui să înțeleagă că nu sunt centrul Universului, să lase egoismul și să privească și la cei din jur. Cât privește nativii Capricorni, aceștia vor trăi liniștiți și pe plan financiar și pe plan sentimental.
A venit momentul ca nimeni și nimic să nu mai poată vreodată să le zdruncine existența. Nu în ultimul rând, Taurii se vor relaxa și vor trăi viața așa cum și-au dorit. Viitorul nativilor din Taur începe să sune din ce în ce mai bine și nu vor avea nici un motiv de îngrijorare.