Sursele spun că liderul de la Kremlin ar urma să devină din nou tată, iubita sa, fosta gimnastă Alina Kabaeva fiind însărcinată cu al treilea copil al cuplului. Potrivit presei străine, primul fiu al președintelui Rusiei, Vladimir Putin, s-ar fi născut în Elveția în anul 2015, iar cel de-al doilea ar fi venit pe lume la Moscova, patru ani mai târziu.
Nici Vladimir Putin, nici iubita sa nu au dat însă nici un fel de informații legate de relația lor și nici de copii. O singură dată liderul de la Kremlin a adus-o în discuție pe Kabaeva. Acest lucru s-a întâmplat în anul 2007, când a mărturisit că nu are nici o legătură cu câștigătoarea medaliilor de aur, în vârstă de 38 de ani.
Nu a fost la nici una dintre nașteri
Tot sursele spun că Putin nu ar fi fost prezent la nici una din nașteri, probabil pentru a nu da curs nici unei discuții. În ceea ce o privește pe Alina, aceasta nu a fost văzută multă vreme în lume, dar a apărut recent la Moscova. Putin mai are doi copii din căsătoria cu prima soție.
E vorba de Maria, 37 de ani, și Katerina, 35 de ani. Maria este expertă în boli genetice rare la copii, fiind cercetător la Centrul Național de Cercetare Medicală pentru Endocrinologie al Ministerului Sănătății al Rusiei. Și Katerina este un om realizat, fiind director adjunct al Institutului de Cercetare Matematică a Sistemelor Complexe de la Universitatea de Stat din Moscova. Președintele a divorțat de Lyudmila, o fostă stewardesă, în anul 2013.