Anul trecut, Lidia Buble a fost oprită în trafic și a încercat să dea mită. De atunci, nu mai scapă de probleme.
Lidia Buble are probleme mari cu legea. Oare va reuși să scape de închisoare?
Lidia Buble a crezut că poate rezolva o situație neplăcută cu bani, iar acum trage consecințele. Potrivit procurorilor Tribunalului București, a început judecata, ea fiind acuzată că a dat 800 de lei mită unor polițiști din cadrul Poliției Rutiere București și le-a cerut să nu o pună să sufle în aparatul etilotest. Din păcate, riscă o închisoare de la 2-7 ani, sau închisoare cu suspendare, în cel mai bun caz.
Ar putea să beneficieze inclusiv de o pedeapsă a închisorii cu suspendare
„Vorbim de infracțiunea de dare de mită, iar în acest context persoana implicată riscă o pedeapsă a închisorii de la 2 până la 7 ani, cuantum maxim. Bineînțeles că pot fi până la urmă niște circumstanțe atenuante, în funcție de ce rezultă în cadrul judecății.
Și ar putea să beneficieze inclusiv de o pedeapsă a închisorii cu suspendare, însă legal ne raportăm la astfel de condiții, atât cei ce au primit mită, cât și cei care au oferit mită, ar trebui să suporte aceleași consecințe în mod egal”, a declarat vicepreședintele Sindicatului Europol la Antena Stars.






